EURid este o societate non-profit, înregistrată în Belgia și structurată ca organizație asociativă. Statutul nostru descrie modul în care este condusă organizația noastră.
Principalele structuri de conducere ale companiei EURid sunt membrii săi, reprezentați în Comitetul Strategic. Membrii aleg Consiliul de Administrație, care la rândul său supraveghează echipa de management și operațiunile EURid.
Comisia Europeană a însărcinat EURid cu administrarea domeniului de nivel superior .eu și a variantelor sale în alte limbi în 2003 și din nou în 2013. Aspectele cheie ale regulilor de guvernanță și politici publice sunt stabilite în legislația primară (cea mai recentă fiind Regulamentul 2019/517) și sunt supravegheate îndeaproape de către Comisia Europeană. Comisia are competența în ultimă instanță de a defini principiile pentru implementarea domeniului de nivel superior .eu (inclusiv stabilind criteriile de eligibilitate pentru înregistrarea numelor de domeniu .eu), desemnarea registrului și supravegherea registrului.
Calitatea de membru
Orice organizație necomercială cu interese paneuropene referitoare la internet poate deveni membră a EURid.
În prezent printre membri se numără Euroconsumers, Business Europe, eCommerce Europe, SME united, Interactive Advertising Bureau, ECTA, Council of European Professional Informatics Societies (CEPIS) și un număr de registre europene non-profit de nume de domeniu.
Împreună, membrii formează Adunarea Generală a companiei EURid. Adunarea Generală exercită responsabilitățile de conducere corporativă obișnuite, inclusiv puterea de a numi și revoca membri ai Consiliului de Administrație, inclusiv Președintele și Vicepreședintele, precum și auditorii societății. Fiecare membru are un vot în Adunarea Generală.
Consiliul poate numi până la trei membri independenți.
Consiliul de Administrație
Consiliul de Administrație este organismul care deține responsabilitatea legală în ultimă instanță pentru EURid. Consiliul este format din minimum trei directori și maximum șapte directori. Consiliul poate avea maximum doi membri independenți.
Consiliul numește Președintele și Vicepreședintele EURid dintre membrii săi.
Directorul General nu este membru al Consiliului, dar participă la ședințele Consiliului împreună cu alți membri ai echipei de management după cum este nevoie.
Directorii din Consiliu sunt selectați dintre membrii EURid. Fiecare membru poate nominaliza un candidat din propria organizație. Mandatul unui director din Consiliu este de până la patru ani și poate fi reînnoit.
Consiliul se reunește de cel puțin patru ori pe an și are politici stabilite pentru gestionarea conflictelor de interese, conducerea corporativă și confidențialitate.
Consultați cele mai recente puncte principale ale ședinței Consiliului de Administrație.
Comitetul Strategic
Comitetul Strategic este un grup format din mai multe părți interesate care consiliază Consiliul și echipa de management cu privire la aspecte strategice legate de managementul, organizarea și administrarea domeniului de nivel superior .eu, inclusiv aspecte legate de securitate cibernetică și protecția datelor.
De asemenea, acesta furnizează consiliere cu privire la politicile sale și la promovarea cu succes a valorilor europene. Comitetul este alcătuit din Consiliu, membri și părți interesate independente.
Comitetul Strategic este format din câte un reprezentant al fiecărui membru și maximum trei candidați independenți. Membrii Consiliului devin automat membri ai Comitetului Strategic.
Sandra Hoferichter este secretar general al European Dialogue on Internet Governance (EuroDIG), IGF Europa. În calitate de membru al consiliului director al Medienstadt Leipzig e.V., o organizație non-profit din Germania, ea s-a implicat în probleme de reglementare a internetului în 2006, coordonând, printre altele, European Summer School on Internet Governance (EuroSSIG), ICANN Studienkreis sau întâlniri ale experților specializați în internetul obiectelor. Sandra a absolvit secția de arhitectură a Universității de Științe Aplicate din Leipzig (HTWK) și a lucrat ca arhitect independent între anii 1997 și 2011.
Începând cu octombrie 2009, Pedro Oliveira este director pe probleme juridice la BusinessEurope. Dincolo de conducerea departamentului, el se ocupă de protecția consumatorilor, accesul la justiție, dreptul societăților comerciale și conducere corporativă. În prezent, Pedro conduce, de asemenea, cu titlu interimar, Departamentul pentru piața internă din cadrul BusinessEurope, departament care, printre altele, se ocupă de aspecte care variază de la economia digitală la transport și la o mai bună legiferare. A fost membru în diverse grupuri de experți/părți interesate din cadrul Comisiei Europene pentru soluționarea litigiilor online, drept contractual european și instrumente de comparare. Înainte de a se alătura echipei BusinessEurope, a lucrat la College of Europe din Bruges (Belgia), ca cercetător în domeniul juridic. Pedro este un avocat pe deplin calificat, care a lucrat timp de trei ani la o firmă de avocatură din Lisabona. Este licențiat în drept la Universidade Nova de Lisboa. Deține, de asemenea, și două diplome de master: drept bancar la Universidade de Lisboa; master în drept european la ULB Bruxelles. Limba maternă a lui Pedro este portugheza și vorbește fluent engleza, olandeza, spaniola și franceza.
Marco Pierani este specialist în relații publice în domeniul telecomunicațiilor, al internetului și al proprietății intelectuale. În prezent, este responsabil pentru afacerile publice și relațiile cu mass-media în cadrul celui mai mare grup de asociații de consumatori din Europa, Euroconsumers. După ce a activat ca avocat în dreptul internetului, al comerțului electronic și al telecomunicațiilor, a deținut funcția de director al Departamentului Afacerilor Publice la Altroconsumo, o asociație de consumatori cu sediul în Milano, unde a gestionat atât relațiile externe cât și cele instituționale. În 2011, a devenit membru al consiliului director al asociației. Marco deține titlul de master în drept afacerilor europene, cu specializare în drept transnațional.
Luc Hendrickx este director pentru politici antreprenoriale și relații externe la SME United din anul 2000. Responsabilitățile sale includ politici privind IMM-urile, reglementări, probleme juridice și de piață internă, dosare legate de TIC, contabilitate, retail, turism, comerț și responsabilitate socială corporativă. Anterior, a fost membru al cabinetului în ministerul flamand al mediului și muncii. Între 1992 și 1998 a fost profesor la Școala superioară de economie (VLEKHO) din Bruxelles. Și-a început cariera în 1986 ca vânzător în magazinul de bricolaj al surorii sale, înainte de a se angaja la organizația SME belgiană UNIZO pe poziția de consilier juridic, în 1989. Dl. Hendrickx are o diplomă în drept de la Universitatea Catolică din Leuven, o diplomă de la Institutul European Înalte Studii Internaționale de la Nisa și o diplomă de master în studii europene de la Universitatea Autonomă din Barcelona.
Marco Conti este directorul Institutului de Informatică și Telematică (IIT) al Consiliului Național Italian de Cercetare (CNR) și președintele registrului .it. A fost consilier științific al CNR pentru domeniul TIC și director al Departamentului CNR de inginerie, TIC și tehnologii pentru energie și transport, cel mai mare departament din CNR, cu peste 900 de cercetători. A publicat peste 400 de articole științifice și cinci cărți despre rețelele de computere, internetul de nouă generație, rețelele sociale și sistemele generalizate. În noiembrie 2017, a fost inclus pe lista „Cercetătorilor foarte citați în 2017”, elaborată de Web of Science, care cuprinde cei mai citați cercetători din informatică.
Marie-Emmanuelle Haas este avocat la Baroul din Paris, având experiență și o reputație dovedită în chestiuni legate de dreptul proprietăţii intelectuale şi de internet. Până la mijlocul anului 2016, a fost preşedinta Comitetului ECTA pentru internet. A fost de asemenea membră a IPC (Intellectual Property Constituency) din cadrul Organizației de sprijinire a denumirilor generice a ICANN (Corporaţia pentru alocarea de nume şi numere pe internet), în calitate de reprezentant ECTA. Este consilieră pentru disputele referitoare la numele de domeniu la Centrul de arbitraj şi mediere al WIPO (Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale), Curtea de Arbitraj din Cehia, Centrul pentru soluţionarea disputelor referitoare la numele de domeniu asiatice şi Forumul Naţional de Arbitraj. În plus, începând din 2004, este lector la Universitatea Paris I (Panthéon Sorbonne), unde ţine prelegeri despre litigiile din domeniul internetului. Marie-Emmanuelle a publicat numeroase lucrări şi conferențiază frecvent despre dreptul proprietăţii intelectuale şi internet.
Delia Belciu este avocat, membră a Baroului București și specialist în drept român și european în domeniul mărcilor comerciale, desenelor și modelelor industriale, cu o experiență vastă de peste 14 ani în domenii de practică precum proprietatea intelectuală și IT, protecția și confidențialitatea datelor. Până la mijlocul anului 2020 a deținut funcția de președinte al comitetului pentru internet al ECTA și pe cea de membru al IPC (Intellectual Property Constituency) pentru Organizația de asistență pentru nume generice a ICANN, reprezentând ECTA. Activează drept consultant UDPR la Curtea de Arbitraj cehă.
În plus, din anul 2015, Delia este lector de drept european și internațional al proprietății intelectuale pentru studenții masteranzi de la Collège Juridique Franco-Roumain d’Etudes Européennes, un institut afiliat la Paris I Pantheon Sorbonne, Franța.
Afilierile profesionale ale Deliei includ, printre altele, European Communities Trade Mark Association (ECTA – Asociația Europeană a Mărcilor Comunitare), unde ocupă poziția de membru al Consiliului ECTA în calitate de reprezentant al României.
Delia este vorbitor la numeroase evenimente și publică articole referitoare la dreptul proprietății intelectuale, internet, protecția și confidențialitatea datelor.
Piet Spiessens are o experiență în telecomunicații de 30 de ani și lucrează în prezent ca VP Innovation & Business Development pentru Telenet, un operator de telecomunicații belgian. Are un doctorat în informatică de la Universitatea din Bruxelles, unde este și bursier de cercetare al Facultății de Inginerie. Dl Spiessens este membru și fost Președinte al Consiliului Director al DNS Belgia, unul dintre membrii fondatori ai EURid. Totodată, este și Vice-Președinte al ISPA Belgia și membru al Consiliului Consultativ al FITCE.
Marko Bonac este licențiat în matematică (1981) și deține și o diplomă de master în cibernetică (1988) la Universitatea din Ljubljana. Între 1981 și 1992 a lucrat ca cercetător și lider de proiect în domeniul rețelelor de calculatoare. Din 1992 este director al Rețelei academice și de cercetări din Slovenia (ARNES), organizație ce administrează și registrul principalului domeniu web sloven, .si.
Jakub Christoph este Secretar General al CEPIS și ITPE din septembrie 2021. El coordonează activitatea ambelor organizații, promovând profesionalismul în IT prin încurajarea standardelor profesionale și a schimbului de experiență în comunitatea profesioniștilor în domeniul IT.
Anterior, el a ocupat funcția de Director al Departamentului de Dezvoltare Regională pentru Europa și MENA în cadrul Fundației ICDL. Rolul său a implicat coordonarea activităților operatorilor ECDL/ICDL, promovarea alfabetizării digitale și certificarea acesteia în Europa și în regiunea MENA.
Jakub este un pasionat avocat al dezvoltării abilităților digitale ale utilizatorilor și al dezvoltării competențelor profesionale ale acestora. Este membru al Grupului de lucru DELTA al ET2020, o platformă a Comisiei Europene pentru discuții privind competențele digitale în educație.
Printre interesele sale profesionale se află abordarea diferențelor sociale și de gen din domeniul digital, precum și mijloacele de comunicare moderne.
Dl Luca Cassetti este directorul pentru afacerile publice UE la Ecommerce Europe, asociația europeană pentru comerțul digital. Cu sprijinul echipei de afaceri publice, este responsabil pentru monitorizarea legislației UE și a chestiunilor de reglementare ce afectează sectorul comerțului electronic, consiliază asociația cu privire la dificultățile legate de politici și acționează în mod corespunzător la nivelul UE, în strânsă cooperare cu membrii asociației și cu Secretarul General. Rolul său este elaborarea și aplicarea strategiilor de afaceri publice pentru a realiza obiectivele asociației în domeniul politicilor publice în relația acestora cu UE. Luca este vorbitor fluent de limba italiană, franceză și engleză.
Franck Thomas este un inginer de telecomunicații devenit consilier politic la Bruxelles, specializat în publicitatea digitală, rețelele de socializare, telecomunicații și securitate cibernetică. Cu o experiență practică la Comisia Europeană în domeniul ajutorului umanitar și al protecției civile, Franck contribuie cu o combinație unică de experiență tehnică avansată și de perspectivă politică. În cadrul IAB Europe, el se implică în agenda digitală a UE, elaborând politici și reglementări în domeniul publicității digitale pentru a răspunde nevoilor în continuă evoluție ale sectorului.
Echipa de management
Echipa de management a companiei EURid este formată din opt Manageri care sunt subordonați Consiliului EURid și care conduc echipele Tehnică, Juridică, de Finanțe, de Inovație, de Securitate, de Resurse umane și de Relații externe ale companiei EURid.
Înainte ca Peter Janssen să se alăture echipei EURid, a fost directorul tehnic al registrului belgian pentru domeniile .be. A fost responsabil pentru liberalizarea domeniului în decembrie 2000. Are o diplomă de master în informatică de la Universitatea din Leuven.
Înainte de a se alătura echipei EURid în aprilie 2015, Juan Carlos Munguia Coca a lucrat în calitate de financiar și contabil șef în mai multe IMM-uri și companii mari, precum Serco Belgium și Carpenter Technology. Deține o diplomă de licență în contabilitate.
Hans Seeuws a preluat rolul de Manager Relații Externe în 2022, după ce a anterior a fost consultant pentru EURid timp de 5 ani. El este activ în sectorul TLD din 2008, lucrând atât cu operatorii ccTLD, cât și cu operatorii gTLD. Are experiență în operațiuni de afaceri, instituții publice și comunicații. Hans Seeuws are un Executive MBA de la ESCP Paris și o diplomă de licență în managementul comunicării.
Geo Van Langenhove s-a alăturat EURid în calitate de director juridic în 2011. Anterior a lucrat pentru companii din diverse domenii tehnologice, precum Nuance Communications, EuroFiber și IMEC, în care s-a axat pe proprietate intelectuală, contracte și litigii. A absolvit Universitățile din Bruxelles și Leuven, Facultatea de drept. De asemenea, deține o diplomă de master în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală de la Universitatea din Bruxelles.
Els Verstappen a ocupat diverse funcții în cadrul Departamentului de resurse umane al Scarlet, o companie de telecomunicații, înainte de a se alătura EURid. Cel mai recent, în calitate de consultant pe probleme de resurse umane, a fost responsabilă, printre altele, de asistența pe probleme de resurse umane pentru conducerea ierarhică, de selectare și recrutare. Înainte de a lucra pentru Scarlet, a fost angajată a KPN Belgium și în cadrul unei organizații non-guvernamentale europene.
Înainte de a-și asuma rolul de director de securitate, Dirk Jumpertz s-a alăturat echipei EURid pentru a supraveghea administrarea operațiunilor și a sistemelor. Anterior a lucrat în calitate de consultant pentru sisteme și administrare IT în cadrul mai multor organizații, inclusiv Scarlet și Atos. Este absolvent al Universității din Flandra de Vest, având un master în inginerie industrială.
Jordi Iparraguirre a deținut anterior postul de director general al organizației non-profit care administrează domeniul .cat (2006-2013). Anterior acestei perioade, a avut diverse funcții tehnice și manageriale la Hewlett Packard. Este licențiat în cibernetică al Universității Autonome din Barcelona și a absolvit programul MBA al ESADE Business School.
Înainte de a se alătura EURid, Nathan Meurrens a fost Director pentru arhitectură digitală la NTT-DATA în Belgia. Nathan a desfășurat activități de transformare digitală în organizații din sectoarele privat, public și nonguvernamental. În plus, a înființat și a fost Director tehnic al unui start-up din domeniul dezvoltării și serviciilor de sofware din Senegal. De asemenea, a fost Director executiv al unui furnizor non-profit de servicii de web și internet din Belgia.
Consiliul Consultativ al Registratorilor
Consiliul Consultativ al Registratorilor consiliază compania EURid asupra aspectelor de afaceri și asupra comunității registratorilor EURid. Consiliul Consultativ este alcătuit din reprezentanții a nouă registratori din nouă țări diferite acreditați de EURid și se reunește de două ori pe an.
Comitetul pentru Tineret
Comitetul pentru Tineret este alcătuit din reprezentanți calificați și foarte competenți ai tinerei generații, care au dobândit deja unele cunoștințe despre cadrele de guvernanță pentru internet. Megan Richards este consilier principal al Comitetului de Tineret, ai cărui membrii sunt João Martins, Nadia Tjahja, Stefanie Efstathiou, Charalampos Kyritsis și Paulo Glowacki. Carta Comitetului oferă informații suplimentare cu privire la rolul și funcționarea Comitetului.